OCTAVIAN URSULESCU – membru de onoare al proiectului ART BY FUEGO – ARTA PENTRU SUFLET! ~ ART BY FUEGO ~

OCTAVIAN URSULESCU – membru de onoare al proiectului ART BY FUEGO – ARTA PENTRU SUFLET!
~ ART BY FUEGO ~
“Decretăm pe marele moderator Octavian Ursulescu, membru de onoare al proiectului, aducându-i calde mulțumiri și urându-i totodată ani mulți și demni, sănătoși și doldora de inspirație.
Un etalon al scenei românești, din ambele părți ale cortinei, un simbol, un sex-simbol, un exemplu, un obiect de studiu, o inteligență sclipitoare, memorie de dat la alții, frumusețe sufletească și sensibilitate, omenie, prietenie și mult altruism – toate la un loc se regăsesc în Tavi Ursulescu și lista poate continua cu siguranță, dar de înscris la arhive rămâne profesionalismul și longevitatea sa, seriozitatea și nu în ultimul rând, abilitatea de a spune, cu tâlc, povești despre oameni.
Poate că nimeni, niciodată, nu va spune mai frumos și mai deplin o poveste simplă, în câteva fraze despre un artist! Bref – credem că este greu și târziu să mai apară un alt Tavi, așa că nu ne rămâne decât să-l apreciem și să-l aplaudăm pentru toată cariera sa de succes.
Tavi Ursulescu este unul dintre susținătorii proiectului ART BY FUEGO și totodată, în 2014, a fost premiat cu trofeul ARTĂ PENTRU ETERNITATE din partea emisiunii FAMILIA FAVORIT. De asemenea, a fost moderatorul vernisajului FLORI DE ROUĂ, desfășurat de Paul Surugiu la Goldart, la finele lui mai 2016.”
Tablourile lui Paul Surugiu au suflet. Ele sunt construite în jurul unei povești, iar titlurile lor, uneori fără nici o legătură, te poartă într-o lume în care n-ai cum să nu te îndrăgostești de tehnica și de sinceritatea sa. N-are pretenții de mare pictor, nu vrea să epateze cu asta, dar crede că pictura este o prelungire a talentului său și a felului în care el poate dărui ceva lumii.
Astfel, tablourile sale, cu tot cu povești și cu un fragment din el au ajuns în casele oamenilor, iar aceștia se bucură de minunile de pe pânză.
Unul dintre acestea îi aparține lui Octavian Ursulescu, membru de onoare al proiectului ART BY FUEGO. O casă părintească din Ardeal, locul din care, cu emoție și curaj, a plecat și Tavi Ursulescu să cucerească România cu șarmul și profesionalismul său. Duminică seara, de la ora 20.00, pe Favorit TV, i-a pregătit mari surprize lui Paul Surugiu.
“Aflasem de cîțiva ani că pictează, credeam că e doar un hobby, iată însă că nu e nicidecum așa. Pentru Paul pictura nu este doar un ”violon d Ingres”, ci o a doua natură, regăsindu-se în fața șevaletului în nopțile lungi cînd ne dăruiește ”Artă pentru suflet”, așa cum se numește admirabila sa campanie în favoarea artiștilor în vîrstă, uitați de autoritățile care numai de ”posesie de suflet” nu pot fi bănuite.” (Octavian Ursulescu)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*