Cum poți trece de sărbători fără să te îngrași. Sfaturi esențiale de la antrenorii Bodyshape!

Mesele bogate de sărbători au, de cele mai multe ori, efecte nedorite asupra siluetei. În România, meniul tradițional de Crăciun include preparate preponderent din carne de porc și altele cu conținut ridicat de grăsimi sau zahăr. Acest fapt, cumulat cu faptul că, fiind în vacanță, suntem mai sendentari, duce la acumularea kilogramelor și a stratului inestetic de grăsime.

Prima soluție, cea radicală, ar fi, bineînțeles, să consumăm doar alimente ușoare, sănătoase, în cantități mici, și să facem sport zilnic. Cum acest lucru este greu de urmat în perioada sărbătorilor, antrenorii de la Bodyshape, cel mai apreciat concept de fitness din prezent, ne dau câteva sfaturi.

Fă sport în mod regulat și vei avea arderile mai intense

„Dacă faci sport în mod regulat, în special antrenamente intense HIIT (High Intensity Interval Training), îți vei accelera metabolismul și, chiar dacă vei gusta din alimentele grele de Crăciun, acestea nu se vor depune atât de ușor și de mult. Rata metabolică poate fi crescută pe termen lung dar și pe termen scurt. Persoanele care se antrenează regulat la Bodyshape câștigă masă musculară și astfel metabolismul se intensifică deoarce mușchiul este un organ consumator de energie. Pe termen scurt rata metabolică poate crește în urma antrenamentelor intense, de tip HIIT, pentru că organismul trebuie să se refacă în urma efortului depus și, astfel, consumă energie suplimentară”, declară Irina Alionte, fondator Bodyshape Transformation Center.

Gustă din preparatele tradiționale, dar consumă-le pe cele sănătoase în rest

“În perioada sărbătorilor noi le spunem membrilor Bodyshape că este în regulă să mănânce o prăjitură, o felie de cozonac sau să bea un pahar de vin. În cantități mici, bineînțeles, și să petreacă timpul cu bucurie alături de cei dragi. Să trăiască în prezent, să savureze încet mâncarea, să se bucure de gustul ei, să nu mănânce compulsiv, repede, și să alterneze meniul tradițional cu cel ușor, mai prietenos cu digestia și silueta”, adaugă Irina Alionte.

Fă mișcare acasă

„Încearcă să faci mișcare acasă ori în aer liber, dacă vremea permite, pentru a compensa excesul alimentar.

Le recomandăm membrilor noștri exerciții simple, efectuate acasă cu greutatea corpului în stil circuit pentru a-și mentine condiția fizică și tonusul muscular. Astfel, când vor reveni la antrenamentele intense de la sală, nu vor resimți pauza făcută în perioada vacanței.

1. Genuflexiuni (pot fi efectuate și cu o ușoară săritură)

2. Fotări (cu spijin pe genunchi sau pe vârfuri)

3. Cobra

4. Fandări alternative

5. Flotări pentru triceps

6. Placă

Fiecare are timp de lucru 40 de secunde, cu 20 de secunde pauză intre exerciții. Recomandăm efectuarea a 4-5 circuite de acest fel”, explică Flavius Ursachi, triplu campion national la culturism și Fitness manager la Bodyshape Transformation Center.

Bodyshape este unul din cele mai apreciate concepte de fitness din România în acest moment întrucât vine în ajutorul celor care vor să slăbească ori să se mențină în formă prin antrenamente scurte, de doar 45 de minute, îmbinate cu plan de nutriție personalizat și coaching pentru a fi mai motivat în atingerea targetului dorit.

Acest stil de antrenament este și eficient și distractiv în același timp, astfel încât să te facă să nu renunți la el, chiar având un program zilnic atât de încărcat.

Antrenamentul de la Bodyshape arde până la 700 de calorii în numai 45 de minute. Sute de oameni, chiar și cei care nu făcuseră sport până atunci, au reușit să dea jos kilogramele în plus și chiar să aibă abdomen plat, cu pătrățele.

Pentru un modul Bodyshape se poate aplica pe pe www.bodyshapetransformation.com. Cei care reușesc să atingă targetul de a slăbi 6 kilograme în 6 săptămâni primesc gratuit un nou modul 6 Week Challenge pentru a continua transformarea sau pentru a se menține.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*