CONCERT ANIVERSAR PAUL SURUGIU-FUEGO, DE 1 DECEMBRIE, LA TVR 2

Duminica aceasta, de la ora 15.00, la TVR 2, fix de Ziua Națională a României, pe intervalul emisiunii „DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, veți avea parte de un show altfel. De această dată, puteți urmări, în două părți, selecțiuni din concertul aniversar al lui Paul Surugiu-Fuego, de la Sala Palatului, care a avut loc pe 15 noiembrie. Artistul a împlinit anul acesta 25 de ani de carieră artistică pe care și i-a celebrat cu mare fast, într-un super spectacol.

Concertul va fi unul captivant, o trecere prin mai multe tablouri artistice, prin activitatea lui Fuego, cu șlagărele sale, dar și folclor autentic, din mai multe zone precum Banat, Moldova, Maramureș sau Ardeal. Nu vor lipsi momentele speciale cu muzică patriotică, de-a dreptul înălțătoare, dar și un moment venit ca un omagiu adus actorilor români, realizat împreună cu maestrul Ion Dichiseanu, care plânge pe scenă și care recită versuri despre condiția actorului.

Spectacolul lui Fuego, de 1 decembrie la TVR 2
Spectacolul lui Fuego, de 1 decembrie la TVR 2

Paul va dansa, va face sincroane, se va emoționa, va fi alături de publicul său și va face, așa cum îi este specific, show, pe scenă urcând peste 80 de artiști, de la dansatori la invitați speciali.  El va fi acompaniat de Orchestra Fraților Advahov din Chișinău, dar și de Angry Band. De asemenea, veți vedea duete senzaționale alături de Mirabela Dauer, Irina Loghin, Mioara Velicu, Oana Lianu, dar și de Surorile Osoaianu și Nicolae cu Isidor Glib, din Basarabia.

Fuego sala palatului 15 noiembrie fratii advahov tvr 2 transmis
Fuego la TVR 2

Cumva, a fost o sărbătoare a muzicii și a muncii unui om care-și dă mereu sufletul pe scenă, care trudește pe brânci pentru ce face și care este, fără doar și poate, unul dintre cei mai iubiți și mai apreciați artiști români, independenți, cu stil de muzică deloc comercial. Sala a fost sold out cu o lună și jumătate înainte, Paul anunțând deja următorul concert, pe 22 martie, tot la Sala Palatului, de această dată prezentându-se “SIMFONIC”, alături de Orchestra Metropolitană București și CORUL Accoustic, conduse de dirijorul Daniel Jinga. Nu ratați! 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*