Betty Stroe lansează piesa „Esti frumoasă”

Betty Stroe lansează o piesă ce este dedicată femeilor de pretutindeni. „Eşti frumoasă” este dedicată femeilor care sunt acaparate de viaţa de zi cu zi şi de grijile cotidiene.

Din când în când este bine să te opreşti, să priveşti în oglindă şi să îţi asculţi inima, aşa cum spune piesa. Sunt momente în care un simplu „eşti frumoasă” poate transforma o zi obişnuita, în una extraordinară, iar Betty a scris această piesă pentru a face fiecare femeie ce ascultă piesa să se simtă bine în pielea ei.

Videoclipul suprinde femei de toate vârstele şi toate profesiile, în decursul unei zile obişnuite din vieţile lor, dar şi cadre din spatele camerelor de filmat. Una dintre prezenţele surpriză din videoclip este Mihaela Tatu, fiind o susţinătoare a mesajului pe care Betty îl cântă.
Muzica şi textul au fost realizate de Betty Stroe, videoclipul şi productia aparţin studioului Gaşca Production, iar mix masterul a fost făcut de Kapros Zsolt.

„Aceasta piesă, cumva, s-a compus singură, a fost o inspiraţie de moment, în urma unei conversaţii telefonice cu o prietenă dragă.
M-a inspirat viaţa mea, dar şi vieţile femeilor din jurul meu, pe care în fiecare zi le văd străduindu-se din răsputeri pentru a face totul bine, pentru a face faţă ritmului alert de viaţă şi care prin curajul lor fac lucruri remarcabile, uneori singure, copleşite de
responsabilităţi.
Sunt momente în care trebuie să ne reîntoarcem la noi înşine şi atunci avem nevoie de o vorbă frumoasă, de un moment de linişte, de dragostea şi aprecierea celor din jur, iar prin implicarea unor femei a căror activitate este o sursă de inspiraţie pentru fiecare dintre noi, #eştifrumoasă îşi propune să transmită un mesaj de conştientizare şi de încurajare: Împreună suntem întotdeauna mai puternice!

Am bucuria şi onoarea de a le avea invitate speciale, în videoclip, pe Mihaela Tatu, o femeie incredibilă sub ochii căreia am crescut şi pe care o apreciez enorm pentru ceea ce este şi ceea ce face! O explozie de optimism, o gură de aer proaspăt, dar şi pe Adele Chirica (preşedinta asociaţiei Dravet România), o adevarată sursa de putere, determinare şi inspiraţie, o mamă eroină, alături de care a fost emoţionant să lucrez”, declară Betty Stroe.

Ascultă – Descarcă: https://MediaPro.lnk.to/EstiFrumoasa

Betty Stroe şi-a început cariera muzicală încă de la vârsta de 4 ani, la Palatul Naţional al Copiilor. A fost solista grupului „Allegretto” şi componentă a ansamblului „Românaşul”. A participat la numeroase festivaluri în ţară, dar şi în Ungaria, Ucraina, Bulgaria, Grecia, Turcia, Germania şi SUA. Prima apariţie TV a fost în cadrul emisiunii Tip-Top Minitop, iar timp de 6 ani a fost componenta trupei Etnic.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*