Un medic din Oradea devine instuctor de Kangoo Jumps după ce s-a îndrăgostit de acest sport

Un medic din Oradea a devenit atât de pasionat de Kangoo Jumps, încât a decis să se specializeze în acest domeniu pentru a obține diploma de instructor acreditat.

Dr. Olivia Ligia Burtă, medic primar medicină de laborator, a început să practice Kangoo Jumps la începutul acestui an, odată cu participarea, ca specialist, la studiul medical național “KAPO – Sănătate pe ghete”, ce demonstrează beneficiile acestui sport asupra sănătății.

Pe lângă supervizarea medicală, specialistul a dorit să facă mișcare alături de cele peste 80 de persoane care participă la acest studiu. Dinamismul, toleranta exerciilor si starea de bine pe care le-a descoperit la aceste sesiuni de exercitii pe ghetele rebound, au convins-o pe Olivia Ligia Burtă să dezvolte această pasiune și să obțină diplomă de instructor Kangoo Jumps.

Pentru că deja are studii medicale, programul de instruire a presupus 3 săptămâni de cursuri alături de Kinga Sebestyen, primind la final documentul care îi va conferi abilitatea de a coordona exercițiile de Kangoo Jumps în paralel cu activitatea profesională.

Dr. Olivia Ligia Burtă va conduce pentru inceput, orele de Kangoo Jumps pentru grupa de vârstă peste 58 de ani selectată pentru a participa la studiul “KAPO – Sănătate pe Ghete”.

Studiul este unic în lume, inițiat de Kinga Sebestyen, coordonatoarea exercitiilor fizice, adaptate la criteriile medicale evaluate si monitorizate de o echipă de specialisti apreciati. Participanții la studiu fac în această perioadă exerciții de tip Kangoo Jumps, pe ghete rebound, adaptate diverselor patologii cu intentia ca la finalul studiului, sa se poata demonstra, beneficiile obiective ale acestui sport asupra sănătății.
kinga-sebestyen-k

Echipa despecialisti este compusă din: conf. Dr. Olivia Ligia Burtă, medic primar medicină de laborator, șef lucrări Dr. Dorina Maria Fărcaș, medic primar recuperare medicală, medicină fizică și balneologie, Dr. Alin Iova – medic medicină generală, fiziokinetoterapeut, specialist recuperare sportivă și lipoterapie, şef lucrări dr. Corina Șuteu, medic primar medicina muncii, şi psiholog Corina Chiorean.

Prin intermediul acestui studiu, Dr. Olivia Ligia Burtă dorește să promoveze comportamentele de sănătate, atât la nivel universitar (fiind conferențiar la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea), cât și la nivel comunitar, în special la categoria donatorilor (și potentialilor donatori) de sânge, fiind directorul Centrului de Transfuzie Bihor.

„Vom veni, la finalul studiului, cu rezultate extraordinare și cu articole de specialitate prin care vream să dovedim științific beneficiile programului medical pe ghete “KAPO”, Studiul va dovedi că, prin programele pe ghete rebound recomandate de Kinga Sebestyen, se pot crea/ preveni/schimba obiceiurile şi comportamentele de risc legate de stilul de viață în diferite boli, indiferent de sex sau vârstã” a declarat Dr. Olivia Ligia Burtă.

După realizarea studiului şi publicarea rezultatelor, se vor pune la Oradea bazele unui “Centru pilot KAPO- sănătate pe ghete”, unic în Europa. Pentru a veni in ajutorul generației tinere, în scopul controlului riscului de îmbolnăvire, se va lansa un set de programe de preventie, reabilitare și recuperare pe ghete pentru spitale, şcoli, grădinițe, centre de reabilitare și săli de fitness.

În plus, se vor organiza, la nivel naţional şi internaţional, evenimente ştiinţifice şi sportive, având ca şi temă de interes promovarea programului de sănătate “KAPO program medical de preventie ‘SĂNĂTATE PE GHETE ” și se vor forma noi specialiști care vor lucra cu publicul larg, în colaborare cu specialişti din domeniul de interes.

Colaborarea pentru realizarea acestor obiective, va fi cu o serie de profesionişti din diferite instituții: Facultatea de Medicină din cadrul Universitătii din Oradea, Spitalul Clinic Municipal Oradea, Clinica Medicris, Centrul de Sănătate şi Lipoterapie dr Alin Iova, Centrul de Transfuzie Sanguină Bihor, Primăria Municipiului Oradea.

Şi cum echipa KAPO -‘SĂNĂTATE PE GHETE ” este implicată în acţiuni caritabile de “fund raising”, și acest program iniţiază o serie de evenimente, destinate achiziţiei unui dispozitiv de iradiere a componentelor sanguine, pentru bolnavii oncologici şi hematologici.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Lumea Presei, lumeapresei.ro