Victor Socaciu a împlinit azi 66 de ani!

Victor Socaciu a împlinit azi vârsta de 66 de ani. Cântărețul face eforturi să păstreze o relație bună cu cei trei copii ai săi. Chiar dacă în trecut lucrurile erau departe de așa ceva, acum el pare că vrea să recupereze timpul pierdut.
Victor Socaciu este un tată fericit. Recent, în ziua în care a împlinit 65 de ani, a fost felicitat de toți cei trei copii ai săi. Cantautorul încearcă să aibă o relație bună cu copiii săi, proveniți din trei relații diferite. Pe Iulia (37 ani) o are cu prima soție, Doina. Ani de zile artistul nu și-a văzut fata, întrucât aceasta a emigrat, împreună cu mama ei, în Australia. De ceva vreme însă, Iulia a revenit în țară și s-a apropiat de tatăl ei, dar și de sora ei Alessia Ana Maria. Așa se face că la reuniunile de familie iau parte și fiica cea mică a artistului, Alessia Ana-Maria (31 ani), rodul iubirii dintre Socaciu și o frumoasă sibiancă, dar și Victoraș (21 ani), unicul fiu al artistului, care s-a născut în timpul căsniciei acestuia cu teverista Marina Almășan.
Cantautorul are în palmares trei divorțuri, iar din 2016 este căsătorit cu impresara lui, Brândușa Simion. Socaciu a renunţat pentru prima dată la burlăcie la 25 de ani, când s-a căsătorit cu o femeie superbă, Doina, care însă l-ar fi părăsit după ce ar fi aflat că are o amantă. A urmat căsătoria cu actriţa Cornelia Pavlovici, o frumuseţe a marelui ecran, alături de care a rezistat 12 ani. ”Un divorţ nu e un capăt de lume. Înseamnă doar că vraja iubirii a trecut. Nu poţi da vina pe nimeni pentru asta”, a declarat ea la Antena 1. Socaciu a mai bifat însă şi un mariaj de 16 ani cu Marina Almăşan, cu care are un băiat, pe Victoraş. Divorţul lor a fost însă cu scandal.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*