Jean de la Craiova, trezit în ploaie de bani de Nea Mărin

Pe lângă foarte multe provocări, vedetele invitate de Nea Mărin pentru a-l ajuta în administrarea restaurantului de pe malul Mării Negre, au avut parte și de surprize, pe care telespectatorii le pot vedea în fiecare luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1.
Jean de la Craiova mărturisește că a fost protagonistul unei întâmplări complet neașteptate: Nea Mărin l-a trezit, într-una din zile, într-o ploaie de bani. Asta a fost cu atât mai surprinzător cu cât se aștepta ca, așa cum îi este obiceiul, Nea Mărin să-l trezească cu o nuielușă.
”Bineînețeles că în fiecare dimineață ne trezea cu noaptea-n cap. Dar am avut parte și de surprize. Într-una din zile a venit la mine și m-a trezit cu bani. Așa ceva nu mi se mai întâmplase până atunci”, mărturisește Jean de la Craiova.
Dar nu toate diminețile au fost așa pentru vedetele din echipa lui Nea Mărin: ”Omul ăsta te îmbolnăvește de inimă. Într-o dimineață m-a trezit să mergem la pește. Nici nu mă dezmeticisem bine și deja eram la pescuit într-o barcă fără vâsle”, mai spune Jean.
De ce alte surprize au mai avut parte vedetele și cum reușesc să se descurce cu multiplele sarcini pe care le au în restaurantul lui ”Nea Mărin”, telespectatorii vor vedea în fiecare luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1, în cadrul show-ului ”Poftiți la Nea Mărin”.
jean de la craiova vasilica ceterasu

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Lumea Presei, lumeapresei.ro